Casa domnească

Domnitorul Petru Șchiopul a construit în incinta mănăstirii o casă domnească, unde a locuit o perioadă. În vara anului 1591 el a emis acte de aici.

Ulterior și alți domnitori au locuit în casa domnească de la Galata sau și-au adăpostit familia în timpul epidemiilor, al războaielor și răscoalelor. Printre cei care au locuit în casa domnească de la Galata sunt menționați următorii:

Timuș Hmelnițki, hatman căzăcesc - venit la Iași în mai 1653 cu oaste de cazaci în sprijinul socrului său, Vasile Lupu. După cum a scris Miron Costin, "Vasilie-vodă dacă au sosit la Iași, după sfat ce au făcut cu ginere-său, cu Timus, s-au mutat Timus cu tabăra la Gălata, iară Vasilie-vodă au rămas în curte, gătindu-să asupra lui Matei-vodă, cu mare gătire, dândŭ știre țărîi să încalece tot omul, iertând pre toți de toate vinile, de ari hi și greșit cineva, împrotiva domniei". Într-una din zile, Timuș ("den hirea lui acea de tiran ce era și de om sălbatecă și fără nice o frică de Dumnedzău") l-a chemat la Galata pe pisarul polonez Cotnarschi, care a fost lovit de cazaci cu săbiile, din porunca sa.

Gheorghe Ghica, domnitor al Moldovei (1658-1659) - și-a stabilit reședința domnească la Galata în 1658

Constantin Șerban Basarab, domnitor al Moldovei (1659, 1661) - și-a stabilit tabăra aici în noiembrie 1659, după ce oastea sa fusese înfrântă de cea a lui Gheorghe Ghica. El i-a pus pe darabani și pe seimeni să sape un șanț mare înaintea taberei, deasupra pârâului Nicolina. La apariția oștilor tătărești, oștenii lui Constantin Vodă au ieșit din mănăstire și au înaintat în câmp deschis, la Broșteni, unde au fost învinși de tătari. Domnitorul a luat drumul spre Vaslui, lăsându-și toate carele "la mănăstirea lui Pătru-vodă, la Galata de Sus". La 13 decembrie 1659, Mănăstirea Galata a fost ocupată de tătari, care i-au aruncat din clopotniță pe ultimii apărători.

Dumitrașcu Cantacuzino, domnitor al Moldovei (1674-1675, 1684-1685) - s-a mutat la Galata împreună cu boierii în iunie 1675, în timpul unei epidemii de ciumă care a ținut până în ianuarie 1676. Acest eveniment este consemnat de Ion Neculce astfel: "S-au scornit o ciumă mare în toată țara în dzilele acestui domnu la vleato 7183, de la luna lui iuni, ș-au ținut pân’ la ghenar. Ș-au murit mulți oameni, cât nu-i putè îngropa și-i arunca prin gropi, de-i năruia. Iară Dumitrașco-vodă, vădzindu atâta omor, au ieșit în diial la Gălata cu boiarii, și acolo ședè." 

Domnitorul Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748) a construit case noi în incinta mănăstirii în 1729, locuind și el acolo în anumite perioade. În 1738 o oaste nemțească din Transilvania a traversat munții, în Moldova. Domnitorul și-a stabilit întâi tabăra la Frumoasa, apoi la Țuțora, unde a strâns o oaste compusă din moldoveni, turci și lipcani, după care s-a stabilit la Galata. El a făcut un șanț întărit în jurul mănăstirii, unde a așezat străjeri. Iată cum relatează cronicarul Ion Neculce: "Și de frica viziriului și de rușine s-au întorsu iarăș înapoi la Gălata. Ș-au făcut hendichiu în giuru împregiurul taberii ș-au pusu străji buni. Ș-au șădzut toată vara acolo, pân-în toamnă la Simedriu."  Domnitorul l-a primit aici pe fratele său, terzimanul Alexandru, care se ducea la Istanbul.

Deoarece casele domnești erau în pericol de prăbușire, domnitorul Grigore al III-lea Ghica (1764-1767 și 1774-1777) a poruncit la 23 iulie 1765 egumenului Mănăstirii Galata să dărâme vechile locuințe, păstrând doar palatul construit de Grigore al II-lea Ghica. Această clădire a ars în 1783. Ulterior, în palat a locuit mitropolitul Leon Gheucă (în decembrie 1788) și apoi și alți mitropoliți ai Moldovei. În casele egumenești a fost amenajat în secolul al XVIII-lea un paraclis cu hramul "Sf. Apostol Iacov".

De teama epidemiei de ciumă din anul 1799, domnitorul Alexandru Callimachi s-a mutat la Galata împreună cu curtenii săi. Între anii 1799-1801, domnitorul Constantin Ipsilanti a construit o nouă locuință domnească, lângă zidul sudic al incintei, precum și noi chilii. Pentru a ușura accesul la mănăstire, a fost construit un pod de lemn (care ar fi rămas în picioare până la începutul secolului XX), precum și o uliță, care se numește astăzi Strada Ipsilanti.

În anul 1814, un incendiu a mistuit toate construcțiile din incinta mănăstirii, mai puțin biserica, rămânând doar niște bucăți de ziduri afumate. Palatul a ars în noaptea de 11/12 septembrie 1822; în ziua anterioară se stabilise ca aici să se alcătuiască alaiul cu care noul domnitor, Ioniță Sandu Sturdza, urma să intre în Iași. Aflat la Iași în 1840, scriitorul Alecu Russo vedea aici ruinele palatului Ipsilanti, "căzut în zorii lui ca și stăpânii". Abia în anul 1847, Ruxanda, sora domnitorului Mihail Sturdza, a dispus construirea câtorva case mici, în care a locuit până la sfârșitul vieții.

Restaurările efectuate între anii 1961-1971 au avut ca rezultat reconstruirea din imaginație a unei părți din Palatul domnesc de odinioară, păstrându-se unele ruine conservate la nivelul parterului și pivnița.

În prezent, Casa domnească adăpostește paraclisul "Sf. Apostol Iacov" și un muzeu al mănăstirii. În muzeu pot fi admirate exponate de o deosebită frumusețe și valoare artistică, cum ar fi obiecte vechi de cult, copii fotografice ale documentelor referitoare la trecutul mănăstirii, stampe vechi, portrete ale familiei ctitorului și ale domnilor Moldovei care au avut legături cu mănăstirea, fotografii ale mitropoliților Anastasie Crimca, Dosoftei Barilă, Veniamin Costachi, Leon Gheucă sau Iosif Naniescu, pecețile Mitropoliei Moldovei, Episcopiilor Romanului și Hușilor din 1650, a Rădăuților, precum și hărți ale Iașului din secolul al XVIII-lea sau pecetea orașului Iași din 1652, precum și un fragment din vechea frescă a mănăstirii, pictată cu așa-numitul "roșu de Galata".